Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

prejudiciu

În baza probatoriului administrat de poliţişti, Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani a confirmat începerea urmăririi penale faţă de O. CARMEN-IONELA, de 23 ani, din comuna Gorbăneşti, pentru săvârşirea infracţiunii de reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.

În calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada mai 2008 – mai 2012, suspecta a reţinut de la angajaţi sumele reprezentând contribuţii cu reţinere la sursă pe care, cu intenţie, nu le-a virat în termenul legal la bugetul de stat, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum total de 11.006 lei.

Poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale faţă de A. ANDREEA, de 26 de ani, din municipiul Botoşani, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

În data de 25.10.2012, tânăra a fost depistata pe raza municipiului Botoşani, în timp ce deţinea şi transporta cu un autoturism  6.000 ţigarete (300 pachete) de provenienţă Ucraina, fără a poseda documente legale de provenienţă şi cunoscând că provin din activităţi de contrabandă, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 2.760 lei.

În baza probatoriului administrat de poliţişti, Parchetul de pe lângă Judecătoria  Botoşani a confirmat începerea urmăririi penale faţă de T. OVIDIU  de 28 de ani, din comuna Curteşti, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.

În data de 09.10.2012, tânărul a fost depistat pe raza municipiului Botoşani, în timp ce deţinea cantitatea de 5.000 ţigarete (250 pachete) de provenienţă Republica Moldova, fără a poseda documente legale de provenienţă şi cunoscând că provin din activităţi de contrabandă, cauzând bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 2.100 lei.

Poliţiştii au dispus începerea urmăririi penale faţă de A. COSTICĂ  de 44 de ani, din comuna Păltiniş pentru săvârşirea infracţiunii de emitere a unei file CEC cu dată falsă sau căreia îi lipseste unul din elementele esenţiale.

În data de 09.05.2012, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, bărbatul a emis o filă CEC, în valoare totală de 5.555 lei, pe care a completat-o cu dată falsă şi care a fost refuzată la plată din lipsă totală de disponibil în contul societăţii.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

prejudiciu
DorohoiNews.ro, 14-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE

Și-a luat aripi spre cer ANA GRIGORE
Cu durere în suflet și mare greutate, vă anunțăm trecerea la cele veșnice, roaba lui Dumnezeu, ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro